Cristina Ciobănașu a trecut prin momente emoţionante după ce şi-a revăzut mama. Femeia este plecată de mai mulţi ani în Italia, acolo unde munceşte, iar din cauza pandemiei a fost foarte greu să se reîntoarcă în ţara natală. Cele două s-au bucurat de timpul pe care l-au petrecut împreună, iar vedeta a publicat mai multe imagini pe reţelele de socializare.
Cristina Ciobănaşu nu a mai rezitat dorului, astfel a luat primul avion spre Italia, acolo unde se află mama sa. Se pare că este pentru prima dată când actriţa o vizitează pe cea care i-a dat viaţă în locul în care munceşte. Până acum cele două se revedeau în comuna Vorona, județul Botoșani, unde se află casa părintească a tinerei actriţe.
Din nefericire, întâlnirea dintre Cristina Ciobănaşu şi mama sa a durat doar câteva ore. Cu toate acestea, cele două au profitat de fiecare secundă pe care au petrecut-o împreună. S-au plimbat, au luat masa aşa cum obişnuiau să o facă în copilărie şi au imortalizat fiecare moment.
CITEŞTE ŞI: CRISTINA CIOBĂNAȘU, ÎN CULMEA FERICIRII ÎN BRAȚELE NOULUI IUBIT. CE FOTOGRAFII A POSTAT ACTRIȚA
În acelaşi timp, vedeta le-a povestit fanilor săi cum au decurs cele mai frumoase ore din viaţa sa, din ultima perioadă.
Cristina Ciobănaşu a publicat câteva imagini şi pe pagian sa de Instagram. Mai mult decât atât, tânăra a scris în dreptul fotografiilor şi un mesaj de iubire pentru cea care i-a dat viaţă. Fosta iubită a lui Vlad Gherman a ţinut să îi mulţumeacă famei sale pentru toată grija şi sprijinul pe care i l-a acordat de-a lungul timpului.
„Este pentru prima oară când reușesc să îi fac o vizită mamei în Italia. Amândouă am fost extrem de emoționate. Nu știam ce să ne povestim mai repede, pe unde să ne plimbăm, cum să facă să îmi arate în doar câteva ore locul în care trăiește de atâția ani…
Mă întorc în Pesaro cu inima plină… Te iubesc, mama și îți mulțumesc pentru toate eforturile pe care le-ai făcut ca să ne fie nouă bine”, a scris Cristina Ciobănașu pe Instagram, în dreptul pozelor cu mama ei.
Sursă foto: Instagram